Interviu Catalin Dumitru Sport Revolution

catalin-dumitruoctavian-budica-685x320

Artele marţiale sunt foarte aproape de a intra într-o stare de normalitate. Cel puţin asta ar trebui să credem dacă privim spre Ministerul Tineretului şi Sportului, acolo unde consilierii Octavian Budică (arte marţiale) şi Cătălin Dumitru (tineret) lucrează în comun pentru a crea o comisie pentru sporturi marţiale care să reglementeze acest domeniu atât de zbuciumat în ultimul timp. Este de aşteptat ca odată cu înfiinţarea acestei comisii, povara deselor controverselor să devină doar o amintire.

Am stat de vorbă cu Cătălin Dumitru, unul dintre promotorii acestei comisii marţiale, care ne-a vorbit despre rolul ei, cel mai important fiind acela de îngrădi posibilitatea înfiinţării după bunul plac de noi federaţii sportive surogat.

S.R. Ce credeţi că va aduce nou această nouă comisie pentru sporturi marţiale?

C.D. În primul rând va stopa cu siguranţă clonarea federaţiilor şi ramurilor de sport deja existente. Este cunoscut faptul că în trecut s-au tot înfiinţat federaţii sportive şi ramuri de sport care deja existau, datorită influenţei şi presiunii unor oameni, dar, trebuie să recunoaştem, şi cu ajutorul unor oameni din minister. Ca să fii recunoscut ca ramură de sport nouă şi să te constitui şi într-o federaţie nouă, trebuie să treci printr-o procedură a ministerului care durează aproximativ trei ani şi care constă în obţinerea actelor, avizelor prealabile şi vizionări; există federaţii care s-au afiliat la nişte foruri internaţionale mai mari sau mai mici şi astfel au obţinut recunoaştere şi finanţare din partea Ministrului Tineretului şi Sportului. Toate aceste etape sunt urmărite de către un consilier sau o comisie din partea MTS. Până acum au “trecut” multe ramuri de sport care aveau ca obiect de activitate karate, echipamentul era similar, sistemul de luptă şi arbitraj asemănător, cu uşoare variaţii, limbajul specific identic. Acum rămâne de văzut cine şi cum s-au aprobat asemenea cazuri doar pentru că s-a adăugat la cuvântul “karate” nişte iniţiale. Şi mai sunt şi alte exemple.

S.R. Cum credeţi că va reglementa această comisie spectrul artelor marţiale?

C.D. Cred, în situaţia în care vom reuşi să înfiinţăm acestă comisie, că se va face lumină în sporturile marţiale, în sensul că vom propune şi un proiect în acest sens, care este, din punctul nostru de vedere o trecere la normaliate în ceea ce priveşte organizarea, finanţarea şi premierea sporturilor marţiale. În acest proiect, toate versiunile federaţiilor de karate existente până la momentul actual vor trebui să se unească într-una singură, Federaţia Română de Karate. Celelalte federaţii de sporturi marţiale (Kempo, Kyokushin, Wushu, Aikido, Ashihara, Muay Thai etc) care sunt diferite de karate, îşi pot constitui federaţii independente sau se pot uni într-una singură. Se va ţine cont de recunoaşterile internaţionale şi anume: Federaţia Internaţională, Comitetul Internaţional Olimpic, SportAccord şi World Anti-Doping Agency. Federaţia Internaţională trebuie să fie una serioasă, constituită pe model democratic (nu SRL-uri ale unor maeştri), cu un număr mare de ţări afiliate şi cu campionate puternice. În fucţie de aceste criterii, se vor constitui trei grupe valorice.

S.R. Ce beneficii vor avea sportivii afiliaţi la o federaţie recunoscută de MTS?

Pentru grupa I valorică vom propune finanţare şi premiere maximă şi rente viagere pentru sportivii clasaţi pe podium la Campionatele Europene, Mondiale şi Jocurile SportAccord; pentru grupa a doua valorică vom propune finanţare şi premiere între 40 şi 50%, iar pentru grupa a treia vom propune finanţare şi premiere până la 20%, cu argumentul că şi cei din grupele a doua şi a treia valorică vor putea participa la competiţiile din grupa I valorică, având astfel şanse la premiere şi rentă viageră proporţional cu performanţa obţinută. Menţionez că toate acestea sunt la stadiul de propuneri şi sperăm că vom obţine cât mai mult din ceea ce am cerut.

S.R. Odată cu înfiinţarea acestei comisii, credeţi că vor înceta neînţelegerile din sânul artelor marţiale româneşti?

C.D. Noi speram să mulţumim cât mai mulţi oameni şi să putem spune că suntem curaţi şi că vrem doar binele sporturilor marţiale. Vrem ca atunci când cineva dintr-o federaţie se prezintă la minister după un concurs, să vină cu fruntea sus şi să fie apreciat şi răsplătit cum se cuvine. Îmi doresc foarte mult ca şi sportivii care practică sporturi neolimpice să beneficieze de rentă viageră. Vin din sport şi trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut extrem de tare că statul să aprecieze şi după ce m-am retras din activitatea competiţională că s-a cântat imnul, nu de puţine ori, pentru mine. Sper să putem realiza asta pentru cei care sunt sportivi acum. Atâta timp cât oamenii din arte marţiale înţeleg că noi asta vrem să realizăm, nu văd de  unde ar apărea neînţelegeri. Este loc pentru toată lumea, dar haideţi să ne organizăm puţin şi să uităm de orgolii!

S.R. Cum a fost receptată de protagoniştii artelor marţiale ideea înfiinţării acestei comisii?

C.D. Acesta idee a fost bine primită de oamenii implicaţi în acest fenomen. Pot spune chiar că avem propuneri şi acte care susţin ideea înfiinţării comisiei pentru sporturi marţiale. Eu vreau să le mulţumesc celor care ne susţin şi le garantez că vom acţiona în interesul sportivilor şi al normalizării fenomenului sportiv marţial.

http://www.sportrevolution.ro/de-la-controverse-la-normalitate/