In acest context l-am vazut si pe Cristi, un tanar luptator si la propriu, dar si la figurat, asa cum am aflat mai tarziu. Povestea lui in lumea karate-ului incepe in 2005, cand a descoperit langa Scoala Generala Numarul 2 din Ferentari , o sala de karate. Ca orice copil, a mers din curiozitate, insa s-a axat pe acest sport ”pentru ca mi-a placut foarte mult din primele antrenamente, cred ca ma caracterizeaza!”, dupa cum mi-a spus cu foarte multa siguranta de sine, care de asemenea m-a mirat. De ce? Pentru ca o astfel de siguranta de sine nu o astepti de la un tanar de 18 ani, ci mai mult de la un barbat matur, care a experimentat multe si stie care este „meseria” pe care vrea sa o imbratiseze.
De atunci, din 2005 au urmat multe competitii (vezi rezultatele lui Cristi mai jos) atat nationale, cat si internationale, pentru care parintii (Daniel si Ioana) lui Cristi au facut eforturi supraomenesti, din punct de vedere financiar, ca el sa poata ajunge si sa participe la acestea. „ A fost foarte greu cu banii pentru competitii! Parintii mei s-au chinuit foarte mult ca eu sa pot participa la acestea. Pentru niciun coleg nu a fost usor, dar ne strangeam toti intr-un loc, plecam cu autocarul si aproape de fiecare data ne intorceam acasa cu rezultate bune sau chiar foarte bune. Ne place foarte mult Karate-ul si de aceea am putut trece mai usor peste toate obstacolele materiale.”, imi povesteste Cristi fara urma de tristete in glas.
Poate ca povestea lui Cristi si a celorlalti tineri, pe care noi ii consideram modele bune de urmat, pentru tinerele generatii, ceea ce de altfel ne-a si determinat sa ii facem cunoscuti publicului larg va ajunge si la urechile guvernantilor, care vor intelege ca una dintre cele mai bune politici de stat, daca nu cea mai buna politica de stat este SPORTUL.
Urmeaza facultatea!
Momentan, Cristi este elev in clasa a XII-a la Liceul cu program sportiv Anghel Salygni din Capitala, insa planurile sale nu se opresc aici. „Vreau sa urmez cursurile Universitatii Nationale de Educatie Fizica si Sport (UNEFS) si deja antrenez copii si ii initiez in karate. Am o grupa de copii de 5-6 ani pe care ii antrenez, iar de luna aceasta voi fi si antrenor la o sala de karate din cartierul Drumul Taberei”, mi-a mai spus tanarul karateka cu entuziasm.
In putinul timp liber pe care-l are, pentru ca are saptamanal 5-6 antrenamente a cate 2 ore doar pentru pregatirea lui ( si mult mai multe ore de antrenamente pe saptamana cand este in cantonamente de pregatire pentru competitii), daca nu se plimba cu prietena lui, lui Cristi ii place foarte mult sa danseze sau sa joace fotbal si imi spune cu aceeasi siguranta de sine fermecatoare: „Sunt bun aproape la orice sport!”
De altfel, mi s-a mai destainuit ca ar vrea sa se angajeze, pentru a se muta cu chirie si a mai ridica de pe umerii parintilor povara materiala. „ M-as angaja la orice presupune sa fac sport, pentru ca asta stiu eu ca fac cel mai bine!”. Frumos, la karate si la artele martiale in general este ca ceea ce conteaza cel mai mult este cine esti tu cu adevarat, munca pe care o depui pentru a-ti pune in evidenta calitatile si talentul, cu care ai fost inzestrat nativ si nu cartierul din care provii sau situatia financiara. „ Nu m-am simtit niciodata disciminat in acest mediu, ci dimpotriva mereu am fost apreciat si incurajat de catre antrenori (sensei)!”.
Traim cu siguranta intr-o societate cu o scara a valorilor inversata, dar Ordineazilei.ro crede ca este foarte important ca aceasta sa revina la normal si de aceea pana cand aceste povesti nu vor ajunge acolo unde trebuie, nu ne vom opri din demersul nostru. Pentru ceea ce ofera si au de oferit societatii astfel de tineri, ultimul lucru la care ar trebui sa se gandeasca sunt banii, fie ca sunt pentru a merge la competitii sau pentru echipamente, etc.
CATEVA DIN CELE MAI IMPORTANTE REZULTATE
- CUPA MONDIALA BOSFOR TURCIA-ISTAMBUL 20-21 Aprilie 2013 – LOCUL I- (prima medalie de aur la Cupa Bosfor)
- CAMPIONATUL BALCANIC BKF SERBIA-KRAGUJEVAC 29-31 Martie 2013 – LOCUL III (medalie istorica pentru FRK)
- CAMPIONATUL EUROPEAN ESKU TURCIA-ISTAMBUL 4-6 Octombrie 2013 DOUA CATEGORII (Shobu-ippon si WKF), DOUA MEDALII DE LOCUL I
- CUPA ROMANIEI SIBIU 2013 – LOCUL I
- OPENUL ROMANIEI BRASOV 2013 – LOCUL I
- CAMPIONATUL NATIONAL DE KARATE WKF (seniori) BUCURESTI 2014 – LOCUL I
– See more at: http://www.ordineazilei.ro/actualitate/reportaj/p/povesti-de-succes-nascut-crescut-in-ferentari-campion-la-cele-mai-puternice-competitii-de-karate#sthash.27Zn8PBT.dpuf
Autor: Paula Alexandrescu